Personalitatea dupa ordinea nasterii si relatia parinti-copii (I)

De curand am fost actor intr-o scena petrecuta pe strada la care au mai participat o bunica si nepotul ei in varsta de patru ani. Bunica mi-a spus ca nepotul este foarte dornic sa petreaca timpul cu ea. In familia baietelului mai este prezent si fratele lui mai mic. Dar cand ii propune acestui baietel sa ii insoteasca, fratele mai mic nu se arata foarte incantat. In acel moment remarca mea a fost: "Doreste sa aiba pe cineva doar pentru el". Reactia baietelului a fost atat de vizibila si puternica: m-a privit in ochi foarte surprins si multumit si a inceput sa scoata o serie de sunete prin care isi exprima bucuria si aprobarea. Era exprimarea perfecta pentru un unic nascut, care prin ajutorul bunicii acordat mamei la venirea celui de-al doilea nascut, isi mentinuse acest statut.

Copilul unic nascut are drept provocare sa faca fata singuratatii. Asa ca el dezvolta un adevarat atasament fata de lucruri pe care le trateaza aproape ca pe niste prieteni. Nu este deloc surprinzator ca acesti copii sa aiba prieteni imaginari pe care sa-i trateze ca pe niste fiinte reale. Copiii unici adora sa stea singuri, cand se pot juca impreuna cu toti prietenii lor imaginari si sa nu fie deranjati. Copilul unic preia deseori sentimentele celorlalti intr-o relatie simbiotica. Pentru a se simti bine se asigura ca si altii se simt bine, altfel va face tot posibilul pentru a imbunatati dispozitia celorlalti. In urma relatiei pe care si-o creaza cu prietenii lor imaginari, copiii unici au un ascutit simt al teatralitatii, sunt povestitori innascuti care pot da povestilor sentiment si actiune.

 

Sunt tentati sa acorde mai mult timp pasiunilor si distractiei decat obligatiilor scolare, au tendinta sa amane ceea ce au de facut, iar cand isi permit sa se distreze putin, isi fac griji pentru ceea ce nu au reusit sa faca mai devreme. Dar, pentru ca instructiunile ii deranjeaza, devin curand niste maestrii ai organizarii. Copilul unic are nevoie de timp liber si spatiu sa faca ceea ce el vrea sa faca. Parintii reusesc sa se inteleaga cu ei daca le observa progresele facute in activitatile lor, recunoscandu-le indemanarile organizatorice, adresandu-le multumiri atunci cand acestia incearca sa-i multumeasca si sa-i binedispuna.